Monthly Archives: April 2010

Conferinta IAC

In perioada 14-17 aprilie 2010 va avea loc la Bucuresti Conferinta Internationala a IAC. Mai multe informatii despre IAC (International Association for Counselling) gasiti la www.iac.coe.uga.edu.

ACROM este institutia partenera a IAC in acest demers, asa ca va invitam sa fiti alaturi de noi in a-i intimpina pe colegii din toata lumea.
 Scopul conferintei anuale din 2010 este acela de a identifica posibilitatile prin care consilierii pot interveni in mod constructiv intr-o societate afectata de criza economica mondiala.
Va invitam sa beneficiati de oportunitatea de a va intalni cu colegi din toata lumea si sa exploram impreuna noi cai de a promova consilierea ca pe o forta de anvergura globala, cu impact pozitiv asupra dezvoltarii umane.

Inscrieri

Inscrierile se fac online, pe site-ul asociatiei, www.iac.coe.uga.edu, accesand sectiunea “2010 Conference”.

De asemenea, pe pagina web a conferintei participantii din tara aveti informatii legate de posibilitatile de cazare. Mentionam ca preturile sunt preferentiale pentru participantii la conferinta.

Mesajul de lansare al Preşedintelui ACROM

In ultimii 15 ani am avut privilegiul sa fiu martora fenomenului de dezvoltare a ocupatiei de consilier in Romania. Un fenomen cu suisuri si coborasuri, in plina desfasurare si nu intotdeauna sustinut la nivelul comunitatii.

Consilierea este recunoscuta si acceptata la nivel international ca fiind una dintre profesiunile de sprijin – pe langa psihiatrie, psihologie, asistenta sociala, neurologie etc. Aparuta ca urmare a manifestarii unor cerinte interne – sau ca urmare a presiunilor exterioare (cum este cazul Uniunii Europene care impune ca directiva dezvoltarea serviciilor de consiliere in tarile membre, cu accent pe dezvoltarea carierei), serviciile de consiliere se dovedesc utile pentru rezolvarea unei necesitati sociale evidente. In acest moment, profesiunea de consiliere este o prioritate pentru majoritatea statelor lumii.

Anunt pe aceasta cale lansarea Asociatiei Consilierilor Romani (ACROM). Acesta este prima incercare de a crea o asociatie care sa reprezinte interesele tuturor consilierilor romani, indiferent de programul de formare absolvit sau de institutia in care activeaza – consilieri scolari, consilieri in cariera, dar si experti din alte domenii profesionale care indeplinesc ocazional sau zilnic roluri asociate activitatilor de consiliere, din mediul public si privat. Invit la dialog pe toti specialistii care se identifica drept consilieri, pe formatorii de consilieri si pe studentii care se pregatesc pentru aceasta profesie. Imi exprim speranta ca impreuna vom putea stabili un cadru de lucru coerent pentru a schimba statutul consilierii din Romania – din ocupatie, in cel de profesie, cu tot ce implica acest proces – crearea unui cod etic si a standardelor de calitate, implementarea unor programe de formare valoroase, o certificare la nivel national si certificari pe diferite specialitati, recunoastere si sustinere legala.

Suntem siguri ca vom fi capabili sa ne reunim fortele in efortul de a ne castiga recunoasterea sociala de care avem nevoie pentru a ne desfasura activitatea in conditii mai bune, pentru a ne servi clientii mai bine, pentru a beneficia de sustinere legala si de acceptare din partea comunitatii in care activam. Recunoastere din partea profesorilor si a directorilor de scoli unde lucram, din partea elevilor si a parintilor carora le oferim sprijin, din partea persoanelor carora le suntem de ajutor in clarificarea optiunilor in cariera.

In numele consilierilor romani imi exprim speranta ca vom avea energia necesara de a finaliza demersul de profesionalizare a ocupatiei de consilier in Romania. Dincolo de sprijinul acordat de institutiile de stat avem nevoie de lideri, de vizionari capabili sa imagineze strategiile de dezvoltare a acestei profesii. Ii invit pe toti aceia care practica sau aspira la statutul de consilier sa ni se alature in ACROM pentru ca vocea noastra sa fie cat mai puternica pe piata din Romania si interesele acestui grup profesional cat mai bine sustinute.

Dr. Andreea Szilagyi, Presedinte ACROM